Această expoziție educativă este posibilă datorită unei metode unice de conservare, denumite “impregnare polimerică” – un proces care înlocuiește apa și grăsimile din organism cu materiale plastice reactive. Impregnare polimerică este o metodă prin care fluidele corporale sunt înlocuite cu lichid ce este apoi întărit pentru a crea un specimen anatomic solid, durabil, care se va păstra o perioadă nedefinită de timp.
Procesul păstrează intacte chiar cele mai fine și delicate structuri de țesut, ceea ce face ca specimenele rezultate să fie de neprețuit pentru studiul medical, deoarece starea organelor rămâne identică cu starea lor pre-conservare. Plasticul este inițial flexibil, ceea ce permite exemplarelor să fie plasate în mai multe poziții “de zi cu zi” și în cele din urmă se întărește în pozițiile de bază pe care le veți vedea prezentate în cadrul expoziției.
Un specimen tipic trece printr-un proces lung de pregătire, fixare, și în cele din urmă de prezentare, fără pericolele asociate cu vapori toxici dezagreabili și proceduri de manipulare potențial nesigure și dificile. Înainte de inventarea procedurii de impregnare polimerică, singura metodă de conservare a corpurilor umane pentru studiul medical a fost păstrarea în formaldehidă, îngreunând disecția. Atributele îmbunătățite ale specimenelor plastinate sunt argumentate de calitățile superioare ale polimerilor care se întăresc. Deoarece exemplarele sunt uscate, fără miros și durabile, acestea constituie un excelent instrument de predare și de cercetare.
Procesul standard de impregnare polimerică
Țesuturile de apă și lipide sunt înlocuite cu polimeri care se întăresc ce includ silicon, epoxi și poliester-copolimer, și necesită 4 nivele principale de prelucrare:
Fixare – Corpul este îmbălsămat, de obicei într-o soluție de formaldehidă, cu scopul de a opri descompunerea.
Deshidratare – După ce au loc toate disecțiile necesare, specimenul este apoi plasat într-o baie de acetonă. În condiții de îngheț, acetona atrage toată apa și o înlocuiește în interiorul celulelor.
Impregnare forțată – În al treilea pas, specimenul poate fi apoi plasat într-o baie de polimer lichid, cum ar fi cauciucul siliconic, poliesterul sau rășina epoxidică. Prin crearea unui vacuum, acetona este adusă la punctul de fierbere. În timp ce acetona se evaporă și părăsește celulele, atrage după ea polimerul lichid, lăsând în urma ei o celulă umplută cu plastic lichid.
Întărire – plasticul trebuie apoi tratat, fie cu gaz, căldură sau lumină UV, cu scopul de a-l întări. Un exponat poate fi orice, de la un corp uman complet la o secțiunie minusculă de organ, și mai poate fi denumit și “plastinat”.